„Ea și-a dus soțul orb în pădure…” 😱 😨
Și l-a lăsat acolo, pentru că știa că el singur nu se va putea întoarce.
Dar în sat nimeni nu putea crede ce s-a întâmplat în acea noapte.
Femeia s-a întors acasă cu ușurare. Ani de zile fusese obosită de întunericul lui — nu cel din ochii săi, ci cel care trăia în sufletul său. Bărbatul nu era rău, dar prezența lui era grea, iar tăcerea apăsătoare.
În acea noapte a adormit liniștită pentru prima dată în mult timp. Până la miezul nopții.
S-a trezit cu o senzație ciudată că ceva se schimbase în casă. Niciun sunet, dar liniștea era alta — densă, sufocantă.
S-a ridicat și s-a apropiat de oglindă. În reflexie nu s-a văzut pe sine. În locul ei stătea soțul ei. Aceiași ochi albi. Același privire goală. Femeia a țipat și s-a întors — dar camera era goală.
În oglindă, bărbatul s-a mișcat. A ridicat mâna…
Citiți continuarea poveștii în primul comentariu și aflați ce aștepta femeia. 👇 👇 👇
Din interiorul oglinzii, el a atins încet suprafața, ca și cum ar fi fost apă.
— M-ai lăsat în întuneric — a rostit vocea lui — acum întunericul te-a găsit pe tine.
A doua zi, sătenii au observat că femeia nu mai ieșea din casă.
După câteva zile, au îndrăznit să intre.
În casă era ordine. Pe masă era o singură farfurie. Patul era neatins.
Doar oglinda era acoperită cu o țesătură neagră. Când țesătura a fost ridicată, suprafața era zgâriată din interior.
Cu ambele mâini.
Și în adâncul oglinzii, abia vizibil, se contura silueta femeii care lovea din interior. De atunci, în sat se spunea: în pădure nimeni nu se pierde. Unii doar își schimbă locul. 😨
