Fata stătea în mașină, ușor încordată, cu privirea îngrijorată. Se îndreptau spre părinții iubitului ei. Prima întâlnire. Primul pas spre o viață despre care încă știa atât de puțin. Drumul era acoperit de ceață.
— O să iau o cafea, spuse băiatul. — Drumul e lung.
A oprit lângă un mic chioșc de la marginea drumului și a coborât din mașină. Fata a rămas înăuntru, privindu-l cum dispare în spatele ușii. Liniște. 😱 😨 😱
Deodată, cineva a bătut în geam. Fata a tresărit.
Lângă mașină stătea un bătrân. Ochii lui erau adânci, neobișnuit de calmi. Ea a coborât ușor geamul.
— Te duci la ei, spuse bătrânul, nu ca o întrebare, ci ca o afirmație.
Ea nu a avut timp să răspundă.
Bătrânul i-a întins o mică bobină înfășurată cu un fir roșu-închis.
— Citește asta înainte să intri.
— Cine sunteți?.. șopti fata.
Dar bătrânul se îndepărta deja. Ceața l-a înghițit, ca și cum nu ar fi existat niciodată.
Fata a deschis bobina. Era cuprinsă de teamă; totul părea misterios. Iată ce a găsit înăuntru. Citiți continuarea în primul comentariu. 👇 👇 👇
Înăuntru se afla o foaie îngălbenită.
„Această familie nu și-a păstrat niciodată nurorile.
1903 — dispariție.
1927 — nebunie.
1954 — sinucidere.
1989 — boală necunoscută.
Iar ultima… nu a fost încă scrisă.”
La finalul foii:
„Dacă citești asta, te-au ales deja.”
Portiera s-a deschis. Băiatul se întorsese, cu două pahare de cafea în mână.
— Ți-e frig, nu-i așa? spuse el zâmbind.
Fata a împăturit repede foaia.
— Nu… e în regulă.
Mașina și-a continuat drumul.
Curând, casa a apărut în depărtare. Luminile erau aprinse. Ușa s-a deschis, deși nimeni nu a ieșit. Fata a privit din nou foaia. Ultima linie se schimbase.
„2026 — ea este deja înăuntru.”
Și-a ridicat încet privirea. Cineva o privea de la fereastra casei. Iar în acea privire era recunoaștere. Nu cea a unei prime întâlniri… ci cea a unei așteptări îndelungate.
